luni, 30 iunie 2014

Omul muscat de un caine

M-am intors incet, simtind ca ceva nu e in regula. Nu prea speriat, dar deranjat intr-atat incat sa fiu curios a afla cauza acestei stari. Intorcandu-ma, e de ajuns sa imi aplec privirea pentru a zari un caine care tocmai isi cobora labele de pe spatele meu, in ce ce inchidea botul, surprins si el, asemeni mie, de situatia bizara in care ne aflam. Am nevoie de cateva secunde pentru a realiza ca de fapt potaia aceasta tocmai ma muscase de fund, nu prea tare ( altfel as fi sarit in sus alarmat, tipand ca o fetita...poate ), dar suficient cat sa imi atraga atentia...
Acum, judecand lucrurile retrospectiv, incep sa ma simt jignit de impertinenta acestui maidanez fara de lege, dar nu stiu ce ar trebui sa fac. Se vede ca si el se afla intr-o postura asemanatoare, mirat foarte de propria-i indrazneala ori jignit, la randul sau, de efectele minore ale atacului asupra mea. Totul este absurd in scena aceasta, unde un om este surprins de muscatura unui caine, iar cainele pus in dificultate de propriul act, comis aproape inconstient. Pana si cadrul in care se joaca aceasta actiune absurda are ceva penibil, ceva nelalocul lui: o straduta din cartierul bucurestean Dristor ( care ar trebui sa fie de fapt o `intrare`, daca proprietatea termenilor ar mai interesa pe cineva... ) , imputinata si mai mult de masinile parcate pe ambele parti si devenind si mai dificil de parcurs cand o noua masina s-a decis si ea sa urmeze acelasi drum cu omul muscat de caine. Cautand a evita un contact cu masina venind din spatele sau, care mergea destul de incet totusi ( senzatie amplificata de caldura zilei de vara ), un caine era ultimul lucru la care i-ar fi stat gandul acum. Probabil ca era unul dintre maidanezii aceia cautand putina racoare sub masinile parcate pretutindeni, ce s-a aratat si el ingrijorat de umbra a doi trecatori ce pareau a-i ameninta linistea. Unul parea a fi inofensiv, de incredere chiar - masina ce-si facea loc prin mijlocul stradutei ori, dupa cum vedea lucrurile cainele respectiv, un aparat de aer conditionat umblator. Cel de-al doilea trecator era un tanar nu prea inalt, cam ratacit prin locurile acestea si cam speriat de aparatul de aer conditionat ce tocmai il ocolea. Parandu-i-se ca o initiativa trebuia luata, cainele se indreapta silentios catre el, isi infige coltii, en passant, in fundul dolofan al acestuia si dupa cateva secunde, il vede cercetand urmarile asaltului sau. Nu pare prea impresionat de daunele suferite, ceea ce-l lasa putin nedumerit cu privire la ce ar trebui sa faca in continuare - un al doilea atac, fatis de data aceasta, insotit poate si de ceva efecte sonore, pentru a baga spaima in dusman ? In mintea omului muscat de caine se desfasurau ganduri asemanatoare, evident, nu se pregatea si el sa muste, dar pregeta intre a trece mai departe ca si cum nimic nu s-a petrecut ( in fond, nu simtea nicio durere, afara de intepatura jignirii indurate, caruia nu stia cum sa ii raspunda, daca sa ii raspunda... ), poate cainele va face acelasi lucru; sa mearga mai departe, insa mult mai precaut, cu privirile indreptate catre dusmanul ce nu l-a parasit inca sau, poate, sa schiteze un asalt violent, pentru a-l pune pe fuga, continuuandu-si astfel plimbarea, fara neplacerea de a privi mereu in urma.
Cateva secunde bune intreaga scena a incremenit, legea actiunii si a reactiunii a fost pusa sub indoiala, totul datorita acestor doua creaturi ciudate care refuzau sa re-actioneze, sa raspunda in vreun fel oarecare unei situatii in care s-au vazut aruncate. Nimic mai absurd decat asta.
Ca o concluzie la toate acestea, se pare ca intregul episod a fost un vis al omului muscat de caine ( deoarece cainii viseaza mai rar ), pe care l-a expediat rapid printr-o echivalare psihanalitico-manelista: caine = dusman. Cand, de fapt, interpretarea ar fi putut cu mult mai complexa, mai plina de continut...