Memoriile unui poprit.Ziua trei. Cu totii

Suntem cu totii niste popriti. Nu citesti aici expresia unei dorinte de a nu fi singurul cazut in bucluc, de a vedea si pe ceilalti cum se inghesuie la banci buluc, panicati de viitorul lor financiar. Ar fi prea simplu, prea banal. Dorinta atavica de a vedea moarta si capra vecinului ori versiunea ei moderna, capitalista, de a-ti vedea vecinul mort, pentru a-i putea lua capra. Nimic de genul acesta. Ar fi prea simplu, prea vulgar. Cistesti aici despre un alt soi de poprire, una multa mai daunatoare noua decat cea pusa asupra unui cont bancar. Povestea acestei popriri incepe ca de fiecare data cu un Credit. Acordat noua de ceilalti fara a baga chiar de stire sau arogat cu de la noi putere, cu aroganta specifica tineritii, creditul despre care povestim acum reprezinta insasi incipitul istoriei vietii multora dintre noi. Prinsi in tumultul primilor ani ai tineretii noastre, ne vedem transpusi in pustiu, unde de pe un pisc inalt ne intampina vederea ispititoare a "tuturor imparatiilor acestei lumi si a lor slava".

Daca are sansa de a primi o educatie superioara, cele mai mari infaptuiri stiintifice sau literare ii apartin lui. Si cum aceasta reprezinta un adevar indubitabil, aroganta lui de personalitate titanica devine perfect justificata in ochii lui, desi poate nu a lucrat un ceas macar in intreaga lui viata de student. Creditul primit ii acopera lipsa de straduinta, joaca rolul de agent principal in musamalizarea procrastinarii ce ii defineste existenta.

Daca are sansa de a avea talent artistic, toate capodoperele ce vor impanzi muzeele viitorului ii apartin lui. Adevar absolut pentru tanarul nostru artist, ce-i justifica atitudinea superioara, capriciile-i de geniu necunoscut  si, mai ales, indolenta-i pantagruelica, ce pare a nu cunoaste saturatia. Totul este in regula. Creditul ii tine locul rezervat, posteritatea trudeste deja la a sa efigie, intru memoria geniului ce a dat umanitatii atatea minuni ale artei. Intre timp insa, minunile aceastea se reduc doar la o cantitate remarcabila de alcool bauta zilnic si la o calitate contestabila a aforismelor sale avangardiste. De restul se ocupa Creditul.

Daca ai sansa de a fi iubit...lumea este intr-adevar a ta. Iubirea - departe de a o vedea precum ceva incredintat tie, de care ai face bine sa te ingrijesti. Totul si se cuvine, totul vine atat de firesc incat uiti complet ca este necesar si aportul tau intru intretinerea ei. Te preschimbi pe nesimtite intr-un Deus Otiosus al Amorului, pana ce acesta se va stinge, lasand in urma doar un templu gol.

Daca ai norocul de a avea prieteni buni, norocul este al lor ! Caci ce alt lucru mai bun li s-ar putea intampla decat sa-ti faca cunostiinta, sa te ajute cand iti este greu, sa te distreze cand te simti plictisit, sa te readuca la realitate cand estei distrat, sa te imprumute cand esti poprit... De cealalta parte, dovezile de prietenie din partea ta ? Habar nu au binecuvantatii acestia de prieteni ai tai de sublimul sentimentelor ascunse adanc in sufletul tau, care odata iesit la iveala l-ar transforma pana si pe Patrocle intr-un prieten perfid, superficial, nedemn de afectiunea Peleanului. Insa pana in clipa potrivita acestei dezvaluiri a preplinului tau sufletesc, al celor mai exuberante manifestari de prietenie de care esti capabil, pana atunci te bucuri inca putin de acest credit al amicitiei.

Exista o sumedenie de denumiri sub care este cunoscut acest dintai Credit pe care-l primim cu totii in viata. Unii primesc Creditul Talentului, altii primesc Creditul Planurilor de Cariera, al Ambitiei, al Viselor de Implinire Profesionala. Cei mai multi dintre noi primim Creditul Prieteniei, al Iubirii, al Increderii. Creditul vointei de a renunta la viciile nocive, creditul puterii de a trece peste o despartire, un refuz, creditul capacitatii de a intelege sensul compromisurilor facute.Indiferent de numele sub care se ascunde, intr-o buna zi tot isi va revendica plata. Intr-o buna zi vei fi somat sa platesti pentru Creditul oferit tie in avans. Vei fi fortat sa scrii despre vicisitudinile ce vor veni, amuzand Soarta cu felul tau pedant de a fixa temporal aceste zile rele "intr-o buna zi"... Le vei fixa undeva in viitor, cand te vezi pe tine trecut de 30 de ani, cu o duzina de vise neimplinite.Vezi cum vei indura dezamagirea de a contempla cum increderea in capacitatea de a-ti dura un viitor dupa chipul si asemanarea acestor vise slabeste pe zi ce trece. Te vezi confruntat cu o realitate complet diferita de cea imaginata de tine cand inca te bucurai de Credit, cand totul era posibil, intreaga lume era a ta. Te descoperi dintr-o data poprit, pricepi cum toate resursele ce ti-au fost oferite au sfarsit irosite in van - timpul, energia, bunele intentii, de a face, de a drege. Acum, toate acestea sunt blocate pana ce te vei arata demn de a le redobandi. Iubirea, prietenia celorlalti, admiratia sau increderea lor in tine - valori ce pot fi si ele poprite, si de cele mai multe ori ni se intampla asta. Lipsiti de ele, intelegem de abia atunci insemnatatea lor si nesocotinta de care am dat dovada. Vine vremea cand trebuie sa dam cont de ceea ce am facut cu Creditul primit. Suntem cu totii niste popriti, macar o data in vietile noastre.

Memoriie unui poprit. Ziua doi. O viata

Cum ajungi poprit, te poți întreba ? Destul de simplu de răspuns. E îndeajuns să îți apleci
 urechea spre cele auzite pe străzile urbelor occidentale. Propriul destin

divulgat în plină stradă, consemnat de mult în mentalitatea culturii vestice,
 paradigmă ce pare a ne conduce existența, reguli presimtite, atât de familiare nouă cât să le
 uităm mereu prezența.

Ascult-o pe femeia vorbind cu voce apăsată la telefon, cu tonul ei de om ajuns. Întreaga Agoră
 este a ei, conversațiile ei private - ridicate la rangul unui discurs profetic.

-Lasă dragă,spune ea,că doar o viață avem ! sună ecoul hedonismului ascuns adânc în ființa ei.

-Ignoranță ! spune Orientalul, cel ce stie că existența nu se rezumă la o viață, ci la un ciclu de
 vieți, ciclu ce se poate întinde la infinit, până ce ne vom lămuri de valul acestei ignoranțe ce
 ne acoperă gândirea. Iresponsabilitatea Occidentalului, consecința unei mentalități ce nu
 cunoaște principiul Reîncarnării. Ba chiar îl ia în derâdere, îl etichetează drept eres, după care
 își scuipă în sân pentru a alunga complet un gând atât de stupid, adică periculos pentru cineva
 ce se teme să gândească. Îl ia în derâdere la fel cum ideea Karmei este întâmpinată cu un
 surâs sardonic. Responsabilitea adusă de o filosofie după care fiecare acțiune aduce după
 sine o reacțiune, dacă nu în această viață, atunci în următoarele, responsabilitatea aceasta
 este prea grea pentru omul modern. Un credit neachitat - persiflarea aceastei gândiri
 orientale vechi de secole. Pentru mulți, acțiunea primează. Consecințele pălesc în fața
 atotputerniciei Faptei, capătă o diafană transparență ,văduvite de orice influență reală.
 Nu întâmplator Dr Faustus este recunoscut drept exponent al omului modern.
 Suferind de o gravă mâncărime în fund ca și el( a se citi aspirație către absolut sau o altă 
prostie de genul acesta), ne spunem  -Să nu fac nici aici popasul. Din ce adâncuri vine şoapta?
 M-ajută duhul şi-mi dă sfat. La început voi pune Fapta !  Cum altfel, când știm că doar o
 viață avem. Sau poate, cu moartea, două. Astfel te vezi într-o zi contemplând crusta de pe
 covrig, fascinat de jocul permutariilor în care s-au prins albul si negrul, halucinat numai 
la gandul potenței unui câmp de mac din care câteva boabe au ajuns și pe al tău covrig.
 Iată masa ta de azi !

Memoriile unui poprit.Ziua unu. Cu scris

Memoriile unui poprit. Ziua unu. Inițial, încerc fixarea memoriilor prin imagini. Abordare de om leneș, lașitate de scriitor ce și-a rătăcit vocația literară. Pagini de carnete, lăsate în paragini, mustind de conținut brut, totuși autentic, în timp ce imagini prelucrate la maxim servesc drept pseudomemoriile unui poprit. Lumea Instagramului – abator unde realitatea vine să moară. Peisaje nocturne, contre-jour ce-ar stârni invidia unui De la Tour, laturi diverse ale unui contur urban surprins de lentila telefonului, momente diverse ale zilei surprinzandu-mă prin frumusețea lor. Odată poprit, doar natura pare că îți mai oferă credit. Te lași sedus de estetismul gratuit, alegi ca de fiecare dată calea cea mai ușoara. Ca un spectator hipersensibil asistând la o reprezentație tragică, concentrându-se cu ultimele puteri asupra scenografiei, pentru a ignora scenele șocante ce i se înfățișează.

-Ce duios este apusul acesta, își spune, cu ochii benoclați la o pancartă din fundal, forțându-se să își inducă în suflet un sentiment de binecuvântare, de împlinire. În acest timp, pe scenă, Desdemona ucisă de mâinile maurului. Primești un semnal de alarmă denunțănd lipsa-ți de maturitate, însă nu pregeți a-l ignora. -Ce duios este apusul acesta…

După Dostoiesvki, totul e în mâinile omului și el lasă totul să-i treacă pe sub nas numai fiindcă e laș…asta-i deja o axiomă…-Chiar, de ce s-ar teme oamenii cel mai tare ? Să facă un nou pas, să spună ceva de la ei, de asta se tem cel mai tare. Se ascund deci dupa imagini, pitesc memorii dupa imagini, plasează fundalul flamboayant cât să acopere fatalitatea vieții ce se petrece în prim plan. Pictura lui Rembrandt. Te minți cum că o minciună originală valorează mai mult decat un adevăr împrumutat de aiurea. Gasești aici adevărata valoare a literaturii, această artă a minciunilor originale. De aceea unele opere ne par false, minciuni ce nu ne mai pot înșela, auzite fiind de atâtea ori de la alții; deficiențele lor întru ceea ce privește originalitatea. De aceea trebuie recunoscut curajul unui scriitor, modul în care se expune pericolului demascării, al descoperirii minciunilor sale. Un savant poate întotdeaună să apeleze la clauza “ipotezelor”, a “experiențelor”, în fine, a unui noi paradigme științifice. Odată acestea infirmate, nu este denunțat drept mincinos. Se bucura de apărarea conferită lui de acest întreg mecanism teoretic pe care sunt fondate științele. Tocmai pentru a-i salva de rău famatul renume de mincinoși. Cercetători britanici ai pulii.

Scriitorii însa, aceștia sunt ceva mai curajoși… Odată mă socoteam parte din tagma lor. Odată rătăcit însa într-o civilizație a robotei în care ne mișcăm precum niște roboței automatizați, exponenții noii funcționărimi avându-si drept citadelă Corporația, aceia ce trebăluiesc precum Sisif, munca lor servind drept efigie a Absurdului, odată pierdut în aceasta lume uiți de individualitatea ta. Afectat de bibliofobie, teama inspirată de o filă albă așezată în față. Neființa provocându-te fățiș, sfidând potența creatoare precum o curvă ce miroase virginii de la o poștă, râzându-le în nas. Furia ce ne cere să-i impunem tăcerea, a curma tăcerea albului filei, imacularea dinaintea Creației, dar niciodata creația imaculata. Siluirea maculaturii, scriitori ce merg la papetărie ca la bordel. Prins în tensiunea unui asemenea torent, caut a mă regasi pornind de le ceea ce-mi pare cel mai firesc. Incep ziua întâi a memoriilor unui poprit.