Memoriile unui poprit. Ziua unu. Inițial,
încerc fixarea memoriilor prin imagini. Abordare de om leneș, lașitate de
scriitor ce și-a rătăcit vocația literară. Pagini de carnete, lăsate în
paragini, mustind de conținut brut, totuși autentic, în timp ce imagini
prelucrate la maxim servesc drept pseudomemoriile unui poprit. Lumea
Instagramului – abator unde realitatea vine să moară. Peisaje nocturne, contre-jour
ce-ar stârni invidia unui De la Tour, laturi diverse ale unui contur urban
surprins de lentila telefonului, momente diverse ale zilei surprinzandu-mă prin
frumusețea lor. Odată poprit, doar natura pare că îți mai oferă credit. Te lași
sedus de estetismul gratuit, alegi ca de fiecare dată calea cea mai ușoara. Ca
un spectator hipersensibil asistând la o reprezentație tragică, concentrându-se
cu ultimele puteri asupra scenografiei, pentru a ignora scenele șocante ce i se
înfățișează.
-Ce duios este apusul acesta, își
spune, cu ochii benoclați la o pancartă din fundal, forțându-se să își inducă în
suflet un sentiment de binecuvântare, de împlinire. În acest timp, pe scenă,
Desdemona ucisă de mâinile maurului. Primești un semnal de alarmă denunțănd lipsa-ți
de maturitate, însă nu pregeți a-l ignora. -Ce duios este apusul acesta…
După Dostoiesvki, totul e în mâinile
omului și el lasă totul să-i treacă pe sub nas numai fiindcă e laș…asta-i deja
o axiomă…-Chiar, de ce s-ar teme oamenii cel mai tare ? Să facă un nou pas, să
spună ceva de la ei, de asta se tem cel mai tare. Se ascund deci dupa imagini,
pitesc memorii dupa imagini, plasează fundalul flamboayant cât să acopere
fatalitatea vieții ce se petrece în prim plan. Pictura lui Rembrandt. Te minți
cum că o minciună originală valorează mai mult decat un adevăr împrumutat de
aiurea. Gasești aici adevărata valoare a literaturii, această artă a
minciunilor originale. De aceea unele opere ne par false, minciuni ce nu ne mai
pot înșela, auzite fiind de atâtea ori de la alții; deficiențele lor întru ceea
ce privește originalitatea. De aceea trebuie recunoscut curajul unui scriitor,
modul în care se expune pericolului demascării, al descoperirii minciunilor
sale. Un savant poate întotdeaună să apeleze la clauza “ipotezelor”, a “experiențelor”,
în fine, a unui noi paradigme științifice. Odată acestea infirmate, nu este
denunțat drept mincinos. Se bucura de apărarea conferită lui de acest întreg mecanism
teoretic pe care sunt fondate științele. Tocmai pentru a-i salva de rău famatul
renume de mincinoși. Cercetători britanici ai pulii.
Scriitorii însa, aceștia sunt ceva
mai curajoși… Odată mă socoteam parte din tagma lor. Odată rătăcit însa într-o
civilizație a robotei în care ne mișcăm precum niște roboței automatizați,
exponenții noii funcționărimi avându-si drept citadelă Corporația, aceia ce
trebăluiesc precum Sisif, munca lor servind drept efigie a Absurdului, odată
pierdut în aceasta lume uiți de individualitatea ta. Afectat de bibliofobie,
teama inspirată de o filă albă așezată în față. Neființa provocându-te fățiș,
sfidând potența creatoare precum o curvă ce miroase virginii de la o poștă, râzându-le
în nas. Furia ce ne cere să-i impunem tăcerea, a curma tăcerea albului filei,
imacularea dinaintea Creației, dar niciodata creația imaculata. Siluirea
maculaturii, scriitori ce merg la papetărie ca la bordel. Prins în tensiunea
unui asemenea torent, caut a mă regasi pornind de le ceea ce-mi pare cel mai
firesc. Incep ziua întâi a memoriilor unui poprit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu